Revarsare de luceferi

I-am promis ei ca scriu in seara asta.
O sa scriu despre ea. E putin ciudat sa scriu despre ea pentru ca e ca si cum as scrie despre mine, despre mine cea de mult apusa.
E puternica si asta se vede in ochii ei. Are ochi frumosi, blanzi si increzatori. Cred ca nu i-am zis niciodata asta.
Si nu e vorba despre cum arata ea, e vorba despre cum este ea, despre cum rade ea, despre ce iubeste ea. Ea iubeste, pentru ca ea e, la fel ca si mine, compusa din 99% dragoste si doar 1% oase si alte nimicuri. Ea viseaza, viseaza mult si spera. Stie ca oamenii o iubesc, dar mai mult de atat, stie ca stea cea mai stralucitoare de pe cerul din octombrie straluceste pentru ea.
E un suflet trist, ca orice fata de varsta ei, ca mine cea apusa. E un suflet, numai pojghita, numai rani, care se vindeca incetul cu incetul la fiecare revarsare de luceferi.
E politicoasa, dar politetea o raneste. E sincera. E obsedata dupa zambete, le vaneaza, le strange in pumni, nu le foloseste, ci le da mai departe.
Miroase a portocala coapta.
Ochii ei ravnesc la o dragoste mareata, la saruturi patimase in gari, la scrisori de iubire. Trecutul o hartuieste, dar ea e puternica. Ea rezista. Eu cred in ea! Le da oamenilor ceea ce merita, ceea ce si ei i-au oferit. Ca o revansa. E dulce si amara revansa. E mai inmiresmata dragostea ei.
Si totusi, acea inima ranita, miroase a....a...a...trandafiri, a boboci de trandafiri rosii, cu petale catifelate.
Oare cum va zambi ea? Oare cum va dainui in timp?
Oare cum va vedea rasaritul din gara, asteptandu-si sufletul sa vina, sa moara si sa se ascunda in ea?
Inima ei, se va vindeca? Ochii ei vor sclipi iar?
Si inima ei se cicatrizeaza la fiecare revarsare de luceferi.