De ce iubim barbatii?

 * Trebuia sa scriu si eu varianta mea la aceasta intrebare. Toate blogurile care se respecta o au in arhiva, pe undeva, uitata*
Ii iubim pentru ca sunt mai inalti decat noi si pentru ca au maini puternice. Ii iubim pentru ca ne dau imbratisari uriase, pentru ca ne cuprind tot corpul nostru mic si firav in bratele lor. Pentru ca se comporta ca niste baietei, pentru ca danseaza pe strada in vazul lumii, pentru ca rad la cele mai simple glume si pentru ca dupa ce le atragem atentia ca se comporta exagerat de imatur ne spun ” Nu am voie sa fiu copil?”.
Pentru ca sunt sinceri si deschisi, pasionali si indrazneti atunci cand se simt in largul lor. (Pentru ca au barba, mustata sau orice alt fel de par pe fata care ne deranjeaza atunci cand ii sarutam, dar cu toate astea nu le spunem nimic decat un simplu ”Ma intepi” sau ”Ma gadili” cand se aproaprie de fata noastra, ba chiar insistam sa nu-si schimbe ”look-ul” care le da un aer mult mai misterios, din cauza ”pretentiilor” noastre.)
Ii iubim pentru ca atunci cand isi dau seama ca ne ranesc le pare rau si pentru ca incearca sa faca orice ca sa nu mai fim suparate pe ei. Pentru ca se chinuie sa-si dea seama de ce simtim dupa expresia fetei. Pentru ca se prostesc in fata noastra fara sa aiba vreo urma de rusine, pentru ca ne spun toate prostiile care le vin in cap, fara sa le filtreze inainte sa le iasa de gura. Pentru ca miros elegant a parfum de buna calitate. Pentru ca sunt mult mai activi decat noi.
Pentru ca au grija de noi si ne dau sfaturi despre ce sa mancam sau ce sa bem, aducandu-ne mereu aminte ca tigarile, cafeau si Cola nu sunt sanatoase. Pentru ca ne scriu mesje lungi (sau scurte) dragute. Pentru ca isi dau seama la un moment dat ca nu pot intelege ce gandeste o femeie. Pentru ca orgoliul lor masculin nu este atat de mare pe cat vrea sa para.
Ii iubim pentru ca ne iau de mana pe strada si protesteaza daca le dam drumu sau daca ne smuncim. Pentru ca isi musca limba daca vad ca oferim afectiune altui baiat. Ii iubim pentru ca ne intreaba care sunt florile noastre preferate, pentru a stii ce sa ne cumpere la ocazii speciale. Ii iubim pentru ca ne dau tot feluri de nume interesante care cred ei ca ne-ar caracteriza. Ii iubim pentru ca platesc taxiul, pentru ca ne tin usa si pentru ca ne lasa sa mergem pe partea interioara a trotuarului pentru a fi cat mai ferite de pericole. Ii iubim pentru ca isi impart mancarea cu noi. Ii iubim pentru ca ne spun mici minciuni cand vor sa ne faca o surpriza. Ii iubim pentru ca se alinta si se gudura pe langa noi ca niste motani cand au nevoie de afectiune si de atentie. Ii iubim pentru ca nu plang la filmele romantice, si pentru ca daca ne vad prea emotionate si prinse in actiunea filmului ne spun foarte serios ”E doar un film.”. Ii iubim pentru ca ne saruta pe frunte, pe par si pe nas. Pentru ca ne miros. Pentru ca saruturile lor pasioanale sunt insotite de mangaieri scurte pe corp. Ii iubim pentru ca ne musca de buze mult mai usor si mai gentil decat o facem noi. Ii iubim pentru ca isi pun capul pe burta noastra si pentru ca ne saruta mainile. Ii iubim pentru ca se uita patrunzator in ochii nostrii cand simt ceva cu adevarat. Ii iubim pentru ca se plang mereu ca sunt obositi, oboseala fiind doar un pretext ca sa le dam atentie. Ii iubim pentru ca si ei ne iubesc pe noi.
Si mai ales...ii iubim pentru ca sunt incompleti, defecti si neimpliniti...la fel ca noi.
* Dragobete *

14

Decembrie.Vineri.13 - part.I

Iata-ma aici! In linistea asta tulbure, inundat fiind de amintiri, de mustrarile propriei constiinte. Toate au un sfarsit. As fi vrut insa ca sfarsitul asta sa nu vina niciodata. Ma tulburat decizia pe care a luat-o. Atat de rece, de radicala, parca picata din cer. Nu ma pot abtine sa nu o invinovatesc...pana la urma numai ea a gresit. Nu ma pot abtine sa nu o mustr, sa-i spun cat de mult o dispretuiesc, cat de mult a reusit sa ma schimbe, cat de rece ma face sa ma simt acum. Stiam ca distanta asta va dizolva incetul cu incetul toate legaturile formate intre noi si totusi mie mi se pare ca lucrurile mergeau pe un fagas normal.
Intra hotarata pe usa din corpul unde aveam orele. Stateam abatut, putin socat, de pervazul de la fereastra paralela cu usa salii unde invatam. Era slaba, de aceeasi inaltime cu ea, cu liniile corpului bine conturate, cu parul putin zburlit, cu ochii verzi si mici, cu fata putin murdara de pubertate. S-a apropriat de mine, cel mahnit, si mi-a soptit razand la ureche:
- Te-a parasit moldoveanca?
- Taci. Si tu esti moldoveanca.
- Asta inseamna ca o sa te parasesc si eu.
Apoi si-a continuat drumul, sovaielnica. Ii pierdusem conturul in intunericul coridorului, inghitita fiind de acea blestemata zi de vineri.
Oare ce-i venii fetei mele sa ia o hotarare asa de transanta ? Oare a gasit ceva mai bun? Am exclus varianta unui ”ceva mai bun”, nu avea cum sa fie ceva mai bun...eu eram foarte bun. Noi, impreuna...doamne ce prostie mare a facut fata asta.
Se intoarse. Eu eram tot sprijinit de acelasi pervaz, gandind parca mai rational, acceptand situatia in care ma aflam. Se oprise in fata mea. Statea dreapta, cu mainile in sold si se uita la mine.
- Nu ai de gand sa-mi spui nimic?
- Ba da. Vreau sa ma lasi in pace.
- La cinci, in biblioteca.
A intrat in sala ei de curs care era fix langa a mea. Nu aveam intentia sa ma duc la biblioteca. Desi, poate mi-ar fi prins bine.
Poate regretul care il am pentru noi, este pedeapsa pentru ceea ce s-a intamplat luna trecuta, tot in mareata biblioteca...blestemat loc.