Cel mai contradictoriu lucru era dragostea ce o simtea. Nu se mai vazusera de ani de zile si totusi, singura amintire ce il putea salva sa nu putrezeasca in propriul sange, era amintirea ei.
Nu a iubit-o niciodata cu adevarat. A iubit-o dintr-un orgoliu prostesc. Toata dragostea asta infecta in care au fosti amandoi inundati, a secat...cu mult timp in urma. Ea obisnuia sa-i spuna ca e un egoist, din cauza meseriei pe care si-a ales-o, ca nu se gandeste decat la el si ca face mai mult rau decat bine apropriatiilor din cauza profesiei.
Era frumoasa. Majoritatea oamenilor o placeau, fete, baieti, femei, bunicute... Era un trofeu doar, nimic mai mult, un trofeu pentru care s-a luptat mai mult decat s-a bucurat. Stia ca toata dragostea asta orgolioasa o sa o omoare pe ea intr-un sfarsit. Stia ca o sa caute o persoana care sa o iubeasca pentru sufletul ei, nu pentru coastele ce-l protejeaza.
Era o revelatie pentru el tot ce simtea acum...ca si cum ar fi constientizat tot ce s-a intamplat cu ei...cu amandoi. Si totusi, singura amintire care ii se repeta obsesiv in minte era numai momentul in care i-a atins pentru ultima oara coapsele. Nu-i vedea fata, nu vedea nimic, decat mainile lui cum se bucura de coapsele ei. Inca o vedea ca pe cel mai mare premiu pe care l-a castigat vreodata, dar care ii scapase din maini prea repede.
Si acum simtea cum inima lui bate mai incet, din ce in ce mai incet. Ii vedea chipul, printr-un nor de fum, si incerca sa o atinga. Ea nu mai era al lui si totusi...in fiinta lui se petreceau niste trairi pe care nu le putea defini numai din cauza ei. Auzea melodia lor, melodia pe care dansau, melodia pe care se prosteau cand nu-i vedea nimeni, melodia care si-o fredonau si o data cu melodia auzea cum se striveau sinele de tren unele de altele.
Vedea intr-un negru laptos o sclipire, ca o piatra pretioasa. Era verde, triungiulara si mirosea a frezii, a frezii si a trandafiri.
O luase razna. Auzea niste voci, nu erau ale ei, erau mai masculine, mai mature. Venea cineva sa-l salveze? Oare? *Nici macar eu care cica is autorul nu stiu*. Simtea cum ceva trage de el, ceva il ridica si apoi o durere arzatoare, la fel cu cea provocata de flacara, il amortise. Imaginea ei disparuse. Plamanii se inecau in continuare cu o pulbere fina.
Isi aducea aminte de primul lucru pe care il simtise cand se trezise din amorteala in infirmerie: mirosea a trandafiri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu