Cum mor militarii? - part. I

Isi simtea trupul ars, inert,putrezit. Fata ii era desfigurata complet, plina cu copci, cu grefe de piele puse stramb, nepotrivit, de un medic nepriceput. Avea pansamente albe pe tot corpul, lucru care il facea sa arate dezgustator chiar si fata de ceilalti raniti din infirmerie.Ramasese singur, dupa evenimentul din camera de piatra. Compania il abandonase ca pe un pui ranit in cortul unor aliati din mijlocul desertului.Ar fi fost mai simplu ca ultima lui gura de aer sa fie inabusita cu nisipul ce sa imprastiat prin aer de la bomba cu ceas, ar fi murit mai repede, sufocat.Simtea caldura flacarii ce i-a incoltit fata. Ii simtea inca, dupa doua saptamani, rautatea care ii manca trupul, fata, mainile.Pe langa flacara, gloantele ii strapunsera trupul de cateva ori. Statea intins, pe jumatate mort in fata camerei de piatra, din care trebuia sa scoata 2 copii orfani si o femeie.Simtea cum sangele se revarsa in havuz, neobosit. Tasnea ca un izvor din tampla si din piciorul drept. Mirosul feros si cald al sangelui, nu-l deranja la fel de tare pe cat il deranja faptul ca isi simte corpul scurs de viata, simtea ca trupul sau este secat de foamea nesababuita al unui vampir. Dar ce vampir? Era singur.Insa sangele nu pleca de tot. Se imbiba in hainele kaki deschis si il proteja ca un perete umed.Era singur in pustiu. La ce bun daca mor toti? Cu fata spre cer, cu ochii inchisi, cu pleoapele arse, inundat de propriu sange, astepta ca cineva sa vina sa-l ajute. Era constient de faptul ca trebuie sa ramana constient. Trebuia sa lupte cu sine ca sa nu piarda batalia cu lumea.Se chinuia sa nu adoarma, sa nu lesine. Se tine viu doar cu amintirea ei. Ii striga numele incet dar vantul desertului il spulbera repede...