Ce e increderea?
Nu m-am mai gandit niciodata la asta. Mie, sincer, increderea mi se pare unul dintre conceptele abstracte... la fel ca si extraterestrii. Nu stim cati sunt, unde sunt, daca sunt, cat timp sunt...nu stim nimic concret. Stim doar ca e posibil sa existe, ba mai mult au aparut si unele dovezi ca ar exista cu adevarat.
Asa e si cu increderea. Nu stii unde e, daca e, cat de puternica e, cat timp rezista, in cine e ... stii doar ca este posibil sa existe si actiunile tale (vorbe, reactii) dovedesc uneori faptul ca ar putea exista. Ajungi la un moment dat cand nici macar tu nu stii unde ti-a plecat increderea, increderea in ceilalti.
Cu increderea in tine, e alta poveste, exista doua cai...ori e vie si te ajuta sa traiesti mai usor, ori e moarta si te face sa putrezesti. Dar, aici nu ma refer la propria persoana, ma refer la ceilalti.
Uneori ceilalti sunt mai importanti decat propria persoana.
Cateodata ma uimeste atitudinea mea atunci cand vorbesc cu o persoana noua, care nu e chiar in apele sale. Desi nu-o cunosc, o pun imediat deasupra persoanei mele, ii dau toate sfaturile posibile ca sa-si rezolve situatia, chiar daca nu vorbim decat de jumatate de ora maxim. Asta e incredere sau omenie...sau naivitate?
Si totusi am incredere in tine ca o sa ma ranesti mai putin decat au facut-o ceilalti, dar mult mai mult decat m-as putea eu astepta.* Am incredere ca o sa ai incredere in mine, ca nu o sa-ti tradez increderea pe care mi-ai incredintat-o.* Cam multa incredere, nu crezi?
Am incredere in tine mai ales atunci cand nu-mi ceri asta, mai ales atunci cand nu incerci sa mi-o cumperi. Daca te iubesc inseamna ca am incredere ca nu o sa-mi aduci inima in stop cardiac, dar, stiu ca o sa mi-o aduci intr-o stare destul de grava. Am incredere in ceea ce spun ochii tai, nu in ceea ce spun vorbele tale.
Si totusi, tu ...ai incredere in mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu